Despre oameni desculţi şi oameni de valoare

Iarna aceasta şi-a intrat în rol de-a binelea iar temperaturile de afară au fost cu adevărat extreme. Pentru noi, oamenii de rând, nu a fost o problemă prea mare, căci ne-am refugiat în locuinţele noastre încălzite şi dacă a trebuit să ieşim afară ne-am îmbrăcat cu haine groase şi călduroase. Ce s-a întamplat însă cu cei cărora strada le este casa? Cu cei cu care viaţa nu a fost tocmai dreaptă? Cei care sătui de bătăi şi de scandalurile de acasă au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să ajungă pe străzi, cei care provin din sistemul de plasament, statul îi abandonează la 18 ani fără să le ofere perspective de viitor, cei care nu au reuşit să-şi achite cheltuielile de întretinere şi au fost evacuaţi, bătrânii care au fost păcăliţi de nişte oameni fără suflet şi au rămas fără locuinţa pentru care au trudit o viaţă întreagă, bărbaţi care după un divorţ au rămas pe stradă şi au căzut pradă alcoolului. Tineri, bătrâni, mame, oamenii în toată firea, copii, sunt victime ale problemelor societăţii, şi nu problema în sine. Îi vedem aproape zilnic adăpostindu-se în scări de bloc, tramvaie sau gări. Singuri şi trişti ei nu cer nimic. Poate doar să le oferim speranţa că lucrurile se pot îndrepta. SPERANŢĂ! Atât vor. Pentru că dacă omul îşi pierde speranţa, se pierde cu totul.

Frigul şi pericolele străzii îi determină pe mulţi dintre ei să ajungă în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brînzeu. Murdari, loviţi, trişti, cu mâinile şi picioarele degerate, fiecare speră să fie salvat. Fără discriminare sunt igienizaţi şi trataşi de către personalul medical. Şi chiar dacă în această perioadă rece, oameni de suflet au donat haine, în unele situaţii ne-am confruntat cu lipsa pantofilor şi a şosetelor, articole de bază pentru o persoană care işi duce existenţa pe străzi.

Aşa s-a întâmplat şi acum ceva vreme când o persoană fără adăpost a ajuns în Unitatea de Primiri Urgenţe cu degerături la membrele inferioare. Povestea sa e tristă la fel ca a celorlalte persoane care trăiesc ca şi el.  După ce a fost igienizat şi tratat de către medici, s-a constat faptul că problema sa medicală nu impune internare, ci doar adăpost. Din fericire, am găsit un loc disponibil la Azilul de Noapte “Pater Jorda” din Timişoara iar medicul curant a solicitat un echipaj de ambulanţă pentru a transporta pacientul. În tot acest timp, pacientul a fost imbrăcat cu ajutorul colegilor infirmieri, însa nu aveam şosete iar problema sa medicală era chiar degerăturile de la picioare. Văzând această problemă, fără să stea o secundă pe gânduri colegul de pe ambulanţa care venise să preia pacientul s-a descălţat şi i-a dăruit bietului om şosetele sale călduroase. Acest om se numeşte Viorel Pătroi şi are toată aprecierea mea.

Şi dacă tot suntem la capitolul bunătate, trebuie să menţionez faptul că multe dintre persoanele fără adăpost poartă pantofii unui medic de valoare. Calm şi răbdător, acest medic îi tratează pe toţi pacienţii ca şi când ar fi fraţii sau parinţii săi. “Bună ziua, eu sunt doctorul Munteanu. Ce aţi păţit?”, sunt vorbele cu care işi întâmpină mereu pacienţii, urmate bineînţeles de o strângere caldă de mână. Şi da, doctorul Cosmin Munteanu şi-a dăruit o parte din pantofii săi celor mai puţin norocoşi şi totodată îi tratează de fiecare dată cu respect şi demnitate.

Aceşti oameni merită respectul nostru. Aceste gesturi merită văzute, cunoscute şi apreciate. Închei articolul meu cu menţiunea că niciodată nu trebuie să subestimăm puterea unui gest mic de bunătate. Uneori, un gest altruist sau un singur moment de reasigurare, chiar şi ceva la fel de simplu ca un zâmbet, poate fi suficient pentru a salva o persoană. La urma urmei, chiar şi în cele mai  întunecate nopţi, este nevoie doar de puţina lumină pentru a lumina calea de urmat.